Serialul dedicat celor care au scăpat vii din Holocaust continuă cu istoria unui evreu deportat din Herţa în Transnistria şi “salvat” de la moarte de o carte a lui Liviu Rebreanu. Sursa: Codrin Prisecaru
Pe Liviu Beriş, criteriile secolului trecut l-au trimis în purgatoriu, încolonat la porţile infernului. Cele de clasă i-au hărăzit Siberia, cadoul rezervat oricărui “fiu de burjui”. Cele de rasă, mai rapide, l-au expediat în Transnistria, acolo unde marşurile epuizante şi lagărele încercau să cureţe lumea de evrei.
“Care sunt jidani dintre voi? Să treacă la o parte!”, răsună fără introducere vocea metalică a căpitanului român. Căldura stă să sufoce toate simţurile. Un soare teribil e agăţat pe cerul Herţei, într-o lume în care tunurile îmbracă orizontul şi calcă destinele. Un tânăr de 14 ani strânge puternic mâna tatălui său. Zâmbetele se crispează, în timp ce arătătorul ofiţerului indică ameninţător o margine de şanţ.
Într-o secundă, zeci de arme se ridică în aerul irespirabil. Corpurile soldaţilor n-au feţe. Sunt doar nişte iluzii care se întrupează în aerul cald. Doar ţevile armelor sunt strălucitoare şi reci. Căpitanul numără. Un om din grupul creştinilor sare inconştient în faţa puştilor şi îşi face cruce. “Domnu’ căpitan, ce faceţi?! Oamenii ăştia au suferit de-a valma cu noi”. Unul câte unul, românii-creştini li se alătură românilor-evrei. Ofiţerul nu are nevoie de un carnagiu şi ordonă evacuarea zonei. E 5 iulie 1941 şi Liviu Beris tocmai a scăpat de la moarte.
Are 14 ani şi un tată erou în Primul Război Mondial. Un tată evreu. Capul familiei Beris trăieşte prima dramă: glonţul care i-a trecut demult pe lângă inimă, lăsând o rană teribilă, a durut infinit mai puţin decât doare acum atitudinea ofiţerului român. Cei 30 de localnici din Herţa (localitate ocupată de sovietici în vara lui 1940), ieşiţi în întâmpina