O femeie care suferă de scleroză multiplă a câştigat o dispută legală pentru modificarea legii privind sinuciderea asistată.
Debbie Purdy a vrut să se asigure că soţul său nu va fi urmărit penal dacă o va ajuta să îşi ia viaţa într-o clinică din Elveţia. Potrivit deciziei Curţii de Apel care a judecat cazul, procurorul general britanic trebuie să clarifice cazurile în care cetăţenii britanici sunt acuzaţi că au fost complici la sinuciderea asistată a unui alt cetăţean britanic.
Procurorul general Keir Starmer a declarat că va supune dezbaterii publice modificările politicii legate de sinuciderea asistată.
"Vreau să-mi trăiesc viaţa la maximum, dar nu vreau să sufăr inutil în finalul vieţii mele", a declarat Debbie Purdy la ieşirea din sala de judecată.
Curtea de Apel a susţinut-o puternic pe britanică în ceea ce priveşte iniţiativa sa legislativă. Decizia autorităţii judiciare s-a bazat pe articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care îi oferă oricui libertatea de a-şi alege modul în care va muri.
Nicio persoană nu a fost încă trimisă în judecată pentru că a asistat moartea cuiva, deşi legea în acest domeniu prevede o pedeapsă de până la 14 ani de închisoare. Reprezentanţii Camerei Lorzilor, cea mai înaltă autoritate juridică din Marea Britanie, au fost de acord că legea nu este cât de clară ar trebui să fie. Într-o şedinţă de vot care a avut loc pe 7 iulie, Camera a respins propunerea de a scoate din ilegalitate sinuciderea asistată în circumstanţele în care bolnavii în fază terminală sunt transportaţi într-o ţară în care eutanasia este acceptată legal.