Intransigenţa lui Emil Boc te face să te simţi vinovat că lucrurile merg exact invers decât promitea Guvernul acum şapte luni. Vă amintiţi ce voioşi eram, ce ghionturi dădeam crizei, ce tari eram în glumiţe. Boc era imaginea duioasă a crizei de catifea, ce se pregătea să învăluie România ca răsplată a unui guvern plămădit din crema politică a ţării.

România la 40 de grade se zbate între "contracţia publică" a dlui Pogea şi intervenţiile solemne ale dlui Boc la conferinţele de presă, când e copleşitor. Dă curaj, îmbărbătează, e aspru, dar drept, lasă impresia că ţine frâiele ţării sub control. Ultimele constatări FMI te fac să te dumireşti că, după mai bine de jumătate de an de guvernare, nu există nici un reper demn de luat în seamă, din care să rezulte că premierul înţelege ceva din ideile de economie şi guvernare, din criză, din starea ţării. E posibil ca Guvernul Boc să rămână în istorie doar dintr-o întâmplare onomastică: e cel mai scurt nume de premier.

Boc e un fel de reîncarnare la mişto a lui Napoleon, mai puţin calul. Filmat de jos, omul pare exact pe dos decât e: măreţ. Predestinat să controleze criza, să-i vină de hac, premierul dă la vâsle de-l trec apele şi constată că n-a pornit din bloc-start. De la tribunele conferinţelor de presă, intransigenţa lui Boc te face să te simţi vinovat că lucrurile merg exact invers de cât promitea Guvernul acum şapte luni. Vă amintiţi ce voioşi eram, ce ghionturi dădeam crizei, ce tari eram în glumiţe. Boc era imaginea duioasă a crizei de catifea, care se pregătea să învăluie România ca răsplată a unui guvern plămădit din primele partide ale ţării. Crema. Fruct al inteligenţei, farmecului colectiv al preşedintelui, al premierului, al largii înţelegeri dintre primele partide. Aşa ne-am pricopsit, între altele, cu două ministere predestinate să azvârle ţara spre culmi ca din praştie: ministerele Ridzi