În 1997, Cornel Nistorescu îi făcea lui Sorin Ovidiu Vîntu un portret care ar flata orice mafiot: profesionist al răului, fără memorie, ”ca cel care îţi spintecă abdomenul, apoi se spală tacticos şi se parfumează în baie”, un individ fără scrupule, care se foloseşte de oameni, le extirpă glanda morală, dă şpăgi ”cu geamantanul” şi, mai ales, nu lasă nicio urmă. Vîntu îl căutase pentru o colaborare în presă, pe care o înţelegea ca pe o lume a marionetelor care execută ordinele primite la telefon.

Cornel Nistorescu a preluat cu scandal ”Cotidianul”, unde a renunţat la câteva semnături şi a scos de pe ediţia on-line un articol despre un turnător la Securitate, motivând că este incomplet. Patronul Sorin Ovidiu Vîntu susţine că redacţiile au libertate totală. Între cei doi a avut loc, în urmă cu mai bine de un deceniu, o întâlnire la care mogulul de azi îşi anunţa planurile pentru o presă mai puţin liberă. Nistorescu a povestit-o într-un editorial care, citit astăzi, dă frisoane şi explică o lume.

Vineri, 13 iunie 1997, EVZ avea încă bulină roşie, costa 1.000 de lei, iar cuvintele potrivite pe prima pagină, în chenarul din dreapta jos, te transformau, instantaneu, în cel mai citit om din România. În ziua aceea, Nistorescu şi-a intitulat editorialul ”Culoarea banilor”.

Personajul radiografiat era misteriosul Sorin Ovidiu Vîntu, care nu apucase încă să devină celebru odată cu prăbuşirea Fondului Naţional pentru Investiţii. Portretul e exact, redă fidel cinismul şi ”modul de lucru” al celui care îi este acum şef suprem lui Cornel Nistorescu. În tabletă, gazetarul mărturisea că omul de afaceri i-a recunoscut că dă bani ”cu geamantanul”, ”fără să lase urmă”, şi politicienilor de la Putere, şi celor din Opoziţie, că are ”o armată de foşti ofiţeri de securitate, de contrainformaţii şi din fiecare oraş mare sau centru de judeţ detaşe