Citi romani se mai simt reprezentati de actuala clasa politica? In ultimul timp, s-a vorbit, mai mult decit de obicei, de posibilitatea ruperii aliantei de la guvernare. Si-au dat cu parerea despre subiectul in cauza o multime de "specialisti": de la politicienii chiulangii, dar buni de gura, de la Bucuresti pina la "tehnocratul" Gheorghe Nichita, primarul navetist al Iasului. Ipotezele lansate cu acest prilej au fost de tot felul. Astfel, ruptura dintre PDL si PSD ar fi inevitabila, dar ea ar urma sa se consume in preajma alegerilor prezidentiale, inainte sau imediat dupa. Inainte, daca pesedistii vor sa aiba mai multe sanse la victorie; dupa, daca noul (vechiul?) presedinte va dori schimbarea formulei de guvernare. Au existat si unii care nu s-au sfiit sa plaseze ineluctabila despartire pina la finele acestei veri.
Apoi s-a dicutat si despre cine ar fi principalul responsabil pentru fatalul divort cu nabadai. Liberalii, inca marcati de pierderea ciolanului, au dat vina pe Traian Basescu, pe care l-au transformat intr-un soi de factotum de cea mai joasa speta; pedelistii au aratat cu degetul spre pesedisti, acuzindu-i de demagogie, in vreme ce pesedistii au tinut sa sublinieze ferm ca vor iesi de la guvernare numai cind "vor vrea" muschii lor. Momentan, data fiind situatia economica dificila, au ales sa se "sacrifice" pentru tara si popor. Ceea ce pare insa sa nu remarce nici un politician, de la centru sau de aiurea, este faptul ca alianta PDL-PSD e deja rupta. De fapt, ea s-a nascut scindata si anormala, ca un monstru diform cu doua capete, dar fara creier. Cum altfel poti explica permanentele dispute din interiorul coalitiei, ca si lipsa totala de rezultate? Inadecvarea ministrilor de promenada la realitatea cea de toate zilele? Impostura generala? Lipsa de rusine? Alianta este rupta, dar si partidele care o reprezinta sint sfisiate de interese de grup, ba c