Dincolo de drumurile care par să ducă niciunde

"Exploatarea chihlimbarului a început în anul 1927, la iniţiativa inginerului Dumitru Grigorescu. Din păcate, afacerea a dat faliment repede, pentru că Grigorescu nu a fost un bun afacerist. Fiind un colecţionar pasionat, nu îl interesa să facă bani, deşi la acea vreme chihlimbarul era mai scump decît aurul, ci dorea doar să-şi îmbogăţească colecţia. După ce a renunţat la exploatare, interesul pentru resursele din această zonă a dispărut, iar pietrele care au mai apărut după aceea au fost găsite de săteni cu totul întîmplător."

Cu aceste explicaţii, rostite coerent, cu accent de muzeograf profesionist, eşti întîmpinat imediat ce treci pragul Muzeului Chihlimbarului din satul Colţi. La 50 de kilometri de Buzău, pe drumul spre Braşov, atunci cînd nimic nu ar părea să mai intervină în peisajul de poveste prin care şerpuieşte şoseaua, apare un mic panou maro, uşor de trecut cu vederea pentru cei afundaţi în gînduri. "Muzeul Chihlimbarului, Colţi, 10 km." Imediat însă ce iei decizia de a coti spre acest obiectiv, te întrebi dacă nu ai făcut totuşi o greşeală. Drumul pare abia ieşit dintr-un război în care a fost bombardat, călcat cu şenilele celor mai grele tancuri din lume şi mîncat, în final, de termite.

Schimbi repede în a doua şi, cu 20 la oră, continui să înaintezi cu speranţa că maşina va rezista şi la drumul de întoarcere. Constaţi repede că zona e foarte frumoasă, dar că drumul poate fi chiar mai rău decît la început. Porţiunile de asfalt distrus încep să alterneze cu cele de grohotiş. Cum ar putea exista un muzeu la capătul unui drum greu, aparent spre niciunde? Pare o contradicţie în termeni. Muzeele se află, de obicei, în locurile cele mai circulate, spre ele există numeroase căi de acces şi sînt semnalizate, uneori, pînă la exasperare, tocmai pentru a nu te lăsa să treci pe lîngă ele fără să