Deşi asigură o finanţare ieftină, virarea banilor în conturile MFP ar demotiva guvernul să taie drastic costurile, spun analiştii. Sursa: Octavian Cocoloş
Folosirea tranşei a doua din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru acoperirea deficitului bugetar va oferi guvernului o finanţare ieftină, însă l-ar putea face mai leneş când vine vorba să taie din cheltuieli, spun analiştii economici, întrebaţi de EVZ.
După ce, cu o zi în urmă, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au adus în discuţie posibilitatea ca a doua tranşă din banii de la Fond de 1,9 miliarde de euro să fie folosiţi de guvern, ieri, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat că sunt deja discuţii „la nivel tehnic” în acest sens.
Cum banii daţi de FMI băncii centrale nu pot ajunge în mod direct la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), soluţia ar fi ca Fondul să vireze suma direct la minister. Însă, pentru acest lucru, FMI ar trebui să facă o excepţie, deoarece, în mod uzual, finanţările intră în conturile băncilor centrale. Ca să folosească banii pe piaţa internă, Ministerul Finanţelor va trebui să-i schimbe din valută în lei, sumele ajungând astfel tot la BNR.
Soluţie pentru revenire
Potrivit şefului băncii centrale, schimbarea destinaţiei fondurilor ar putea ajuta la revenirea economiei. „În contextul actual, reluarea creşterii economice implică un dozaj de injecţie monetară, bine cântărit, gradual, în economia românească. Atunci impactul nu va fi inflaţionist, ci de susţinere a creşterii economice, şi nu va duce la creşterea inflaţiei, chiar dacă va fi necesară o emisiune de monedă”, a precizat guvernatorul BNR.
Credit ieftin pentru stat
Potrivit fostului ministru de finanţe Daniel Dăianu, o reorientare a banilor de la BNR către MFP ar scădea costul sumelor împrumutate de stat, de