Un studiu al Comisiei Europene despre utilizarea internetului în România a venit ca un duş rece pentru entuziaştii Web 2.0: 64% dintre români nu s-au atins niciodată de internet.

Ţara noastră este ultima sau printre ultimele la diferite capitole: numai 15% dintre români sunt utilizatori frecvenţi de internet de pildă. E mult mai puţin decât în studiile optimiste realizate chiar de industrie. E cazul să ne îngrijorăm? Şi da, şi nu. Vestea bună este că şi în România, la fel ca în alte ţări europene, numărul de utilizatori şi posibilităţile de conectare se înmulţesc.

Atunci când e vorba despre tehnologii ca internetul, ţările rămase în urmă recuperează destul de uşor. România e locul unde utilizarea GSM s-a extins foarte tare, până la mai mult de 50% din populaţie, pentru că furnizorul monopolist de telefonie fixă şi-a bătut joc, în anii ’90, de clienţi, aşa cum o făcea pe vremea comunismului.

Internetul se va răspândi deci în România, dar până la ce punct? Problema este una politică. Mai mult decât în mult-discutatul caz al televiziunii publice, a fi conectat va însemna în anii şi deceniile următoare accesul la informaţie şi la o serie de servicii care includ plata taxelor, depunerea formularelor fiscale şi multe altele.

Asta înseamnă că, cu excepţia ţărilor nordice, în care internetul e utilizat de peste 80% din populaţie şi acoperirea este de peste 95%, o parte a populaţiei va rămâne pe din afară. De fapt, geografia politică a lumii începe să fie dublată de o altă hartă, virtuală, în care diferenţele dintre “conectaţi” şi “neconectaţi” provoacă o diviziune. Că e aşa s-a văzut şi din rolul pe care l-au avut “jucării” de internet ca Twitter sau Google în diferite evenimente cu sens politic din China, Iran sau Moldova.

România nu este singura ţară cu astfel de probleme, ci doar unul dintre statele care ri