Degradarea spaţiului public în România e teribilă şi ireversibilă. Să recapitulăm: un soi de bulibaşă din Timişoara a fost ucis de o studentă sau de un student la Medicină (sau de amândoi).

Studenta se prostitua, bărbatul n-a plătit preţul convenit, aşa că a fost omorât şi tranşat. Nu lipseşte nimic pentru o abordare de tabloid: sex, crimă, tineri (studioşi, başca la Medicină!) şi un ţigan mort.

Presa flămândă a mirosit scandalul şi sângele şi a alocat spaţii generoase, denaturând sensul acestei istorii macabre. Televiziunile s-au întrecut în transmisiuni de la Timişoara, ca la un eveniment planetar. Romii filmaţi au făcut din răposatul Trifu un martir, „jurnalişti”, de tipul celor care prelungesc inutil firul unui microfon, au fost imediat de acord, căutând să smulgă declaraţii „în exclusivitate” de lângă sicriul costisitor. O înmormântare de lux ca o mană cerească pentru televiziunile pro-nimic, încă un caz de moarte transformată într-un succes de public. „Vreau să accentuez că acest om a fost un om deosebit”, se striga de la microfon. O fi fost, dar acel om a murit întrun bordel improvizat, dintr-o neînţelegere la preţ cu o curvă. Cei care au venit să-l vadă ultima oară pe Trifu au fost zugrăviţi ca adevărate modele de reuşită în viaţă. „Poartă ochelari, pantofi şi ceasuri de firmă şi conduc maşini de lux”, ne spuneau „reporterii”, mixând băşcălia şi extazul.

Pe forumurile ziarelor, chestiunea a virat într-un atac brutal la adresa ţiganilor şi un îndemn la genocid. „Primul act de vitejie în douăzeci de ani care mă face mândru că sunt român! Ar trebui să-i ridicăm fetei o statuie din aur!”, scria cineva pe site-ul insuficient salubrizat al ziarului „Gândul”. Se semna „moarte ţiganilor”. Altcineva, un anume „Robin”, mergea mai departe: „Era mai bine dacă toată turma de ciori de la înmormântare se îngropa lângă unchiul lor. Fata