Microsoft va lansa săptămâna aceasta nouă update-uri de securitate, cinci dintre acestea fiind considerate "critice", informează Computerworld. Cu excepţia unuia, toate "acoperă" vulnerabilităţi ale sistemului de operare Windows.
Deşi gigantul software oferă puţine informaţii în avans, se pare că opt dintre update-uri implică diferite variante de Windows, iar cel de-al nouălea este destinat vulnerabilităţilor din Office, Visual Studio, ISA Server, BizTalk Server şi alte câteva produse.
Microsoft a recunoscut încă de luna trecută că există o serie de erori în Active Template Library (ATL), aplicaţie inclusă în Visual Studio, iar pe 28 iulie a lansat două pacht-uri importante destinate acestor vulnerabilităţi. Totodată, Adobe a recunoscut că a folosit ATL la dezvoltarea Flash Player şi Shockwave Player, iar cele două aplicaţii au fost updatate săptămâna trecută. Aplicaţia ATL a fost atât de utilizată încât Microsoft ar putea lansa update-uri pentru ea o perioadă lungă de acum înainte, potrivit lui Andrew Storms, directorul de operaţiuni de securitate al nCircle Network Security.
Unul dintre update-urile care vor fi lansate în mod tradiţional marţi se adresează unor vulnerabilităţi din Office Web Components (OWC).
Storm estimează că update-urile lansate marţi de Microsoft vor afecta "părţi cheie" ale sistemului de operare Windows. (V.M.)
Microsoft va lansa săptămâna aceasta nouă update-uri de securitate, cinci dintre acestea fiind considerate "critice", informează Computerworld. Cu excepţia unuia, toate "acoperă" vulnerabilităţi ale sistemului de operare Windows.
Deşi gigantul software oferă puţine informaţii în avans, se pare că opt dintre update-uri implică diferite variante de Windows, iar cel de-al nouălea este destinat vulnerabilităţilor din Office, Visual Studio, ISA Server, BizTalk