Dintre conferinţele organizate în 2009 la Şcoala de Vară de la Sighet, publicăm fragmente din cea susţinută de Libue Valentová, şefa Catedrei de românistică de la Universitatea Carolină din Praga şi preşedintă a Asociaţiei Cehia-România.
De când am absolvit studii umanistice şi mă ocup de literatură (cu specializarea: istoria literaturii române), aud în repetate rânduri una şi aceeaşi aserţiune, care sună cam aşa: Bine, e interesant, dar în urma a ceea ce faci tu, pâinea n-o să fie mai ieftină. Ca şi cum toată viaţa, a mea, a semenilor mei, a societăţii întregi s-ar rezuma doar la aşa-zisele baze materiale.
În realitate, cum bine ştim, trăim sub zodia unor idei, concepte şi idealuri care ne influenţează mult mai mult decât preţurile unor mărfuri de pe piaţă. Acest lucru s-a manifestat foarte palpabil într-o perioadă scurtă, dar extrem de importantă din istoria recentă a Cehoslovaciei Primăvara de la Praga din 1968, pregătită de fapt de intelectuali, scriitori, publicişti, profesori universitari, ale căror idei au fost acceptate de marea majoritate a populaţiei cehoslovace.
În timp ce tehnicienii mai avizaţi încercau să cumpere măcar ceva din high technology pentru întreprinderile socialiste, pentru ca înapoierea lor faţă de Occident să nu bată la ochi atât de evident, intelectualii (dintre care mulţi fuseseră daţi afară de la slujbă, câştigându-şi pâinea de toate zilele ca fochişti sau spălători de geamuri) şi scriitorii (mulţi dintre ei aflaţi pe lista neagră, neputând publica decât prin samizdat) se gândeau, în schimb, la starea societăţii în general, la drepturile şi demnitatea omului, la nevoia de a ieşi de sub regimul totalitar, la libertate şi la democraţie. Prima manifestare publică a cercului de intelectuali care se formase în jurul unor personalităţi, precum filozoful Jan Patočka sau dramaturgul şi eseistul Václav Havel, a apărut la
