Apa în care plonjează Constantin Popovici e cusută pe margini şi are opt centimetri grosime.
Din apa în care plonjează Constantin Popovici nu sar stropi, ci norişori de praf. Apa lui Popovici e o saltea, iar sala - o cameră cu pereţi scorojiţi, unde lumina intră cu zgârcenie. Pregătirile lui Popovici îl recomandă mai degrabă pentru o carieră în Legiunea Străină decât pentru o probă de sărituri. Fiindcă apa în care se aruncă acest om la antrenamente poate produce vânătăi, cucuie sau dislocări. Constantin Popovici e obligat să schimbe mereu starea de agregare a mediului în care evoluează: solidă la pregătiri, lichidă în concurs.
Ocupat să găsească lovituri senzaţionale din golf, coşuri ireale din NBA sau goluri de la şaizeci de metri pentru faza zilei, CNN nu şi-a făcut timp şi pentru acest băiat silit să transforme zâmbetul în rictus. Păcat. Lumea ar fi gustat paradoxul. Pe o planetă compusă în principal din apă, un sportiv de performanţă dintr-o capitală europeană a mileniului trei se pregăteşte având la dispoziţie, în loc de un bazin umplut corespunzător, câteva kilograme de câlţi în muşama. Muşama albastră, ce-i drept, pentru ca Popovici să se bucure măcar de iluzia apei.
Tragicomedia continuă. Obligat să se umilească în felul ăsta, Constantin Popovici ripostează prin rezultate. În februarie 2008, el obţine locul doi la Cupa Europei de la Stockholm, iar în iulie 2009 termină al optulea la Campionatele Mondiale de la Roma. În jurul lui, canadieni, chinezi, americani şi nemţi rodaţi în piscine de ultimul tip. Tineri deprinşi să sculpteze aerul şi să despice apa, cu viteză de proiectil şi graţie de balerină. Popovici face figură aparte, fiindcă rămâne, chiar şi în aceste condiţii, bursierul propriei înzestrări. Nimic mai mult.
Sistemul nu-l ajută pentru bunul motiv că nu există. Destinul lui Constantin Popovici e expr