Într-un eseu din anii ’30 ai secolului trecut, Jose Ortega y Gasset, „gîndindu-se la această unitate de-un dinamism dramatic între două elemente – eul şi lumea –, care este viaţa“, formulează cele două întrebări esenţiale privitoare la biografia cuiva: „Prima consista în a determina care era vocaţia vitală a subiectului, ş…ţ a doua chestiune este de a estima fidelitatea omului faţă de destinul său singular, faţă de viaţa sa posibilă.“ „Aceasta – adaugă autorul Revoltei maselor şi al Spectatorului – ne permite să determinăm doza de autenticitate a vieţii sale efective.“ Acesta era fundalul, aceasta era atmosfera, aceştia erau termenii de discuţie ai acelui timp! A intrat d-na Marta Petreu, în studiul despre Mihail Sebastian, publicat anul acesta la Editura Polirom, „în cercul magic al acestei existenţe“? A vrut dînsa să o facă? Şi ar fi putut? Nu este vorba aici de întrebări futile: Autoarea declara dintru-nceput că studiul „este centrat pe publicistica politică […] şi pe psihologia tînărului scriitor“, or şi, ba chiar: mai ales!, psihologia este o artă, al cărei practician trebuie să-şi aducă iar şi iar aminte de avertismentul înţeleptului din Cos – că „viaţa e scurtă, arta lungă, ocazia trecătoare, experienţa înşelătoare, judecata grea.“ Nu ştiu dacă importanţa, vitală de multe ori, a acestui aforism poate fi îndeajuns subliniată. Fără cunoştinţele necesare şi fără empatie, poţi foarte uşor să derapezi înspre modul poliţist de a vedea toate faptele şi vorbele unui „om de extrema dreaptă“, pe care-l urmăreşti apoi prin viaţa-i precum inspectorul Javert pe Jean Valjean.

Dacă propria-ţi motivaţie interioară îţi rămîne necunoscută, poţi face pe baza documentelor cercetate cu acribie, dar cu „neînduraţi ochi de ghiaţă“, în locul unui studiu comprehensiv un dosar penal pentru cel care devine astfel, pe măsură ce scrii şi interpretezi totul conform acel