Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: Repetiţie generală pentru Ziua Marinei Române

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

Aliniaţi pe faleză, militarii au simulat manifestările care se vor desfăşura pe 15 august în timp ce pe margine se lucra la ridicarea prelatelor care îi vor feri oficialităţile de căldură. Trecătorii i-au putut vedea pe marinarii care s-au antrenat pe uscat şi pe mare. Pe faleza de la Cazinou, fanfara militară a dat tonul pregătirilor pentru Ziua Marinei. Marinarii au repetat defilarea, iar Garda de Onoare a arborat drapelul naţional. Navele militare se află deja în largul mării şi vor sta în dispozitiv până la sfârşitul săptămânii. Oamenii au putut putea vedea demonstraţii aeriene, dar şi cu ambarcaţiunile marinei.

Citiţi mai multe despre cum a decurs repetiţia generală în Adevărul de Seară de mâine

Programul de vineri:

- 7.00 – 7.40 deplasarea gărzii de onoare cu Muzica Militară şi drapelul de luptă pe itinerariul Piaţa Ovidiu – Comandamentul Flotei;

- 7.50 – 8.00 ceremonialul de ridicare a pavilionului;

- 8.00 – 8.30 citirea mesajelor, alocuţiuni ale persoanelor oficiale;

- 8.30 – 8.45 acordarea de diplome şi medalii;

- 8.45 – 8.50 deplasarea la monumentul "Crucea Marinarilor";

- 8.50 – 8.55 întâmpinarea persoanei oficiale, trecerea în revistă a gărzii de onoare;

 - 8.55 – 9.10 desfăşurarea ceremonialului religios;

- 9.10 – 10.00 depunerea coroanelor şi defilarea gărzii de onoare.

Programul de sâmbătă:

10.00-10.05 ridicarea pavilionul şi a marelui pavoaz

10.25-10.35 slujba religioasă, dpunerea ancorelor de flori pe mare

10.35-10.40 deschiderea demonstraţiilor marinăreşti, sosire alaiului Zeului Neptun

10.40-11.45 demonstraţii şi exerciţii navale

11.46-11.55 defilarea navelor

11.55-12.10 Regata Cupa Mircea, concurs de Formula 2 pe mare şi demonstraţii aviatice

12.20-13.00 jocuri marinăreşti, premierea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°