Anul 1999 a fost anul sincerităţilor totale şi, din fericire, pe termen lung. Emil Constantinescu: "Lupta împotriva corupţiei a demarat în trombă...". Varujan Vosganian (preşedinte UFD): "Aş vrea să-i văd pe cei de la Finanţe măsurând cu palmele câte şezuturi încap pe canapele". Radu Vasile: "Nu mai avem nici bani, nici timp, nici creditori. Nu mai putem trăi pe datorie. Nici de furat nu mai e mare lucru". Traian Băsescu: "Eu nu sunt nici intelectual, nici altceva".
În 2009, s-au împlinit zece ani de la apariţia volumului de poezie al lui Radu Mischiu, alias Radu Vasile, primul premier poet. Despre versurile lui Radu Mischiu, George Pruteanu - Dumnezeu să-l odihnească! - spunea că faţă de ordonanţele de urgenţă sunt un progres. A fost un an plin de aventuri şi de aforisme politice. Premierul nu se lăsa în ruptul capului dus din funcţie, spre disperarea preşedintelui Constantinescu, astfel că poetul Mischiu a inventat biroul de premier itinerant. O parte din cabinet se întrunea la Cotroceni, restul (al lui Vasile), prin debarale, la cantină, în lift.
Faţă de scrâşneala de astăzi, timpurile acelea aveau ceva romantic. Ţării îi mergea prost, însă vremurile aveau farmec. Ca şi astăzi, când vinovate de o sumedenie de rele sunt ziarele mogulilor, capră ispăşitoare era tot presa. Pe atunci, ţărănistul Mircea Ciumara întreba patetic: "Vă ştergeţi la fund cu Ion Diaconescu, domnilor?", iar fostul primar Viorel Lis demonstra că între Carpaţi niciodată nu e totul pierdut: "Cât vreţi? Mai lăsaţi şi voi, mai plusez şi eu şi se rezolvă". Bermudele noastre erau zona tranzacţiilor, a optimismului, a blatului, oricât ar fi fost de rău, lucrurile se aranjau şi tot ieşea prost.
Au trecut zece ani de când Traian Băsescu a avut celebra presimţire: "Pentru funcţia de prim-ministru m-am decis s-o susţin pe mama". Aşadar, ceea ce auziţi azi nu e ceea
