Jucătorul armean a marcat al patrulea gol în poarta echipei care l-a aruncat ca pe o măsea stricată şi l-a despărţit de fratele său Artiom. Sursa: Agerpres FC Timişoara a învins aseară Rapidul, pe teren propriu, cu 1-0, în primul meci - cheie al etapei a treia din Liga I la fotbal.
Arman Karamian nu s-a „abţinut” să nu le plătească o poliţă giuleştenilor. De câte ori a jucat împotriva grupării din Grant, armeanul a înscris goluri decisive.
În ultimii doi ani, Arman a avut trei reuşite cu Rapid. Aseară, acesta a decis din nou soarta derby-ului FC Timişoara - Rapid. În minutul 34, Arman Karamian l-a executat fără probleme pe goalkeeper- ul rapidist Andrei Marinescu.
Fraţii Karamian au fost cumpăraţi în vara anului 2005 de Rapid, dar giuleştenii l-au păstrat doar pe Artiom, iar pe Arman l-au împrumutat, despărţindu-i pentru prima şi singura dată pe gemenii armeni.
Rapid a bifat al doilea eşec consecutiv, după înfrângerea de la Urziceni, şi începe să aibă probleme mari. Echipa lui Hizo a desenat frumos până în preajma careului, dar marile ocazii n-au venit decât după şuturi de la distanţă, expediate mai ales de Juliano Spadacio.
Ioan Ovidiu Sabău a transformat Timişoara într-o echipă „italiană”, care a învăţat la perfecţie lecţia apărării.
Bănăţenii au jucat în echipament mov
FC Timişoara a jucat aseară într-un echipament de culoare mov, foarte aproape de violetul tradiţional care a născut atâtea probleme. În ciuda faptului că Tribunalul Sportiv de la Laussane a sancţionat anul trecut gruparea bănăţeană cu şase puncte pentru culorile folosite, bănăţenii au anunţat acum că vor renunţa definitiv la echipamentul oficial în culorile galben - negru.
„Suporterii noştri vor avea o surpriză în privinţa culorilor şi palmaresului”, a promis de curând patronul Marian