Nu prea am avut parte de teatru, de-o vreme încoace, decât sporadic prin parcuri şi terase.

Nu prea am avut parte de teatru, de-o vreme încoace, decât sporadic prin parcuri şi terase. Căldura toridă a secat entuziasmul şi cheful actorilor, cu dor mai mare de vacanţă în această perioadă.

Trei actori ai Teatrului Nottara s-au adunat însă, la Curtea Berarilor, să joace după un colaj din „Momente şi schiţe”, după Caragiale. Proiectul, iniţiat şi stopit de bere Timişoreana, a făcut parte din campania „Redescoperă Bucureştiul, cum a fost odată”, iar spectacolele s-au jucat timp de trei săptămâni, în fiecare miercuri şi joi seara.

Terasa era plină ochi, încă de pe la orele 19, când din boxe începea să curgă muzica anilor de glorie ai Micului Paris – „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara” (Jean Moscopol), „Femeia, eterna poveste” (Titi Botez) sau „Zaraza” (Cristian Vasile) .La orele 20 trecute fix, trei personaje pitoreşti, de epocă, cu frac şi melon, Adrian Anghel, Alexandru Mike Gheorghiu şi Mihai Marinescu, îşi făceau apariţia la una dintre mese, citind fiecare dintr-o gazetă de epocă. „Stăm rău!” era inevitabilul început concluziv al lui Caragiale.

Replicile despre criza economică şi lupta pentru supremaţie a claselor politice din România de altădată erau parcă rupte din problematica ziarelor noastre.

A fost adus în discuţie Coriolan Drăgănescu, „distinsul student în drept, eminentul tânăr” care, sub presiunea sistemului politic, a fost numit mai târziu „canalie ordinară, mişel fără ruşine”.

Spectacolul a fost montat de Alexandru Jitea, actor al Teatrului Nottara, din păcate însă regia a lăsat de dorit. Actorii s-au aşezat la o masă, într-un colţ, şi în afară de a-şi da replicile unul altuia nu au mai făcut mare lucru.

La terasă, era aglomerat, iar, înainte de spectacol, melodiile lui Michael