Convalescenţa lui Dinamo după criza de prostie din campionatul trecut nu este deloc uşoară. Oamenii sunt însemnaţi de sechele şi reacţionează în consecinţă. Incoerent, spasmodic şi în nici un caz în interiorul vreunei logici. Iar rezultatele echipei par să deseneze fidel starea de agitaţie a capriciosului pacient.

Dinamo a realizat, în compania Universităţii Craiova, cel mai bun meci al primei etape de campionat. La a doua apariţie în campionat, tot Dinamo a confiscat superlativul etapei. Dar de această dată unul catastrofic. Câinii au înclinat lamentabil steagul pe teren propriu în faţa modeştilor de la Internaţional Curtea de Argeş şi în faţa foarte modestului Teodor Crăciunescu. Balansul nebun a continuat prin meciul de la Piatra Neamţ. Acolo unde Dinamo a făcut lejer scorul etapei cu o altă nou-promovată, Ceahlăul.

Rezultatele contradictorii ale dinamoviştilor au generat, în mod firesc, reacţii. Suporterii echipei formează grupul victimelor curate ale acestor duşuri reci, deoarece pe ei nu-i interesează decât fotbalul. Aceleaşi rezultate reprezintă însă pretexte numai bune de conflict între grupurile formate la Dinamo pe baza unor interese conexe fotbalului şi mult mai personale. Iar paratrăsnetul acestor conflicte a devenit, nici nu se putea altfel, noul antrenor de la Dinamo, Dario Bonetti.

Nu am suficiente argumente pentru a mă pronunţa definitiv în privinţa capacităţii italianului de a face faţă pretenţiilor de performanţă de la Dinamo. Omul beneficiază încă de circumstanţa timpului scurt pe care l-a petrecut la echipă. Cu toate acestea nu l-am menajat atunci când am considerat că a greşit. Ba chiar am apăsat pe ceea ce am catalogat eu ca fiind erori impardonabile pentru un meseriaş autentic. De aici însă şi până la verdictele definitive este o cale lungă pe care numai cei grăbiţi de interese colaterale fotbalului o par