Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai rămîne o lună

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 18 august 2009 ·

Cristian Gaţu nu-şi dă demisia după scandalul "Mită pentru arbitri", dar s-a hotărît să nu mai candideze pentru un nou mandat la preşedinţia FRH

Cristian Gaţu a anunţat ieri, într-un comunicat de presă, că nu intenţionează să demisioneze din funcţia de preşedinte al FRH, chiar dacă, filmat cu camera ascunsă de cei de la "Academia Caţavencu", a recunoscut că ştia despre încercarea de mituire a arbitrilor danezi Gjedin şi Hansen la meciul România-Muntenegru din preliminariile CM 2009.

“CONVORBIRE NEOFICIALĂ”

"Au probe, domne'! Nu puteam să recunosc în faţa celor de la federaţia europeană pentru că ne-ar fi suspendat pe patru ani dacă făceam acest lucru", declara Gaţu în luna iunie. Acum preşedintele FRH încearcă să se scuze. "Fără să retractez nimic din ceea ce am declarat, ţin să precizez că dialogul nu a avut caracterul unui interviu, nefiind solicitat ca atare, ci a fost o convorbire pe care am considerat-o neoficială", spune Gaţu.

În plus, fostul mare handbalist se consideră vînat. "S-a încercat cu ostentaţie culpabilizarea mea în faţa opiniei publice, în sensul că aş fi patronat tentativa de corupere a arbitrilor danezi. Deja e prea mult faţă de ceea ce am făcut ca jucător şi ca preşedinte al handbalului românesc în cei 13 ani de activitate", a spus oficialul FRH.

NU VA MAI CANDIDA

Gaţu a adăugat că a rămas contrariat că a fost atacat în presă de nişte foşti colegi de echipă, oameni de handbal pe care-i considera prieteni, făcînd referire la Vasile Stîngă, Cornel Oţelea, Nicolae Nedef, Marcel Popescu şi Elena Frîncu.

"A demisiona în acest moment înseamnă că recunosc, de fapt, implicarea în scandalul aşa-numitei tentative de corupere a arbitrilor danezi, ceea ce resping categoric. Pînă la Adunarea Generală de alegeri, programată peste aproximativ o lună, am datoria să duc la bun sfîrşit ceea c

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 25 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 51 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°