Purtătorul de cuvânt al talibanilor din Pakistan, care a fost arestat luni, a confirmat moartea liderului militanţilor islamişti, Baitullah Mehsud. Sursa: Reuters
Maulvi Omar, purtătorul de cuvânt al talibanilor din Pakistan, le-a mărturisit autorităţilor pakistaneze că Mehsud a fost ucis de atacul unei drone americane, la începutul acestei luni. Talibanii negaseră în prealabil moartea liderului Baitullah Mehsud.
Omar a fost arestat în zona tribală Mohmand în timp ce se îndrepta spre Waziristanul de Sud, în zona frontierei cu Afganistanul. Purtătorul de cuvânt al talibanilor este al doilea personaj important arestat în ultimele zile.
Qari Saifullah, un comandant asociat grupării Harkat Jihad-e-Islami, a fost capturat dintr-un spital privat din capitala Islamabad, unde îşi trata rănile provocate de explozia unei rachete.
Potrivit declaraţiilor făcute de reprezentanţii poliţiei pakistaneze, cei doi sunt interogaţi cu privire la implicarea în atacuri din Afganistan şi Pakistan.
Autorităţiel consideră că arestarea lui Maulvi Omar este foarte importantă, pentru că Omar a fost unul dintre oamenii apropiaţi lui Baitullah Mehsud. Purtătorul de cuvânt al talibanilor era şi om de legătură pentru diferitele grupări de militanţi islamişti. Omar era şi şeful propagandei talibane din Pakistan.