Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Într-o unitate de cazare turistică au fost găsite alimente expirate

Publicat in Adevarul, miercuri 19 august 2009 ·

Administratorul acesteia a primit o amendă de 6 mii de lei, iar produsele care erau expirate au fost distruse de comisarii din cadrul Protecţiei Consumatorilor. Sezonul estival i-a determinta pe reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor să le facă vizite administratorilor de hoteluri sau pensiuni turistice din judeţ. Astfel, în mai puţin de două săptămâni, au fost verificaţi aproximativ 50 de agenţi economici. Cei care au fost prinşi pe picior greşit au fost sancţionaţi de comisari. “S-au aplicat 27 amenzi contravenţionale dar s-au dat şi şapte avertismente. Au fost oprite, temporar, de la comercializare 15 kg. de alimente a căror valoare este de 800 de lei. Produsele expirate, peste 40 de kg. de alimente au fost oprite definitiv de la comercializare”, a informat directorul coordonator adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului din Caraş-Severin, Cristian Angyal.

Valoarea amenzilor este de peste 65.000 de lei

Cea mai mare amendă, de 6 mii de lei, a fost dată administratorului unui hotel în bucătăria căruia au fost găsite alimente expirate. “În blocul alimentar al unui operator economic au fost depisate produse din carne de porc, bere şi sucuri  şi cu termen de valabilitate depăşit, motiv pentru care operatorul economic a fost sancţionat contravenţional, iar produsele cu termen de valabilitate depăşit au fost distruse şi retrase din circuitul consumului uman”, a mai spus Angyal. Totodată,

a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor la patru operatori economici care funcţionau fără certificate de clasificare turistică, iar amenzile aplicate sunt de 16 mii de lei. Un operator economic a primit o amendă de 5 mii de lei  pentru faptul că nu avea  afişat certificatul de clasificare a structurii turistice  şi însemnele privind nivelul de calsificare. Amenzi s-au aplicat şi celor care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 18 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 42 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 51 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°