Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supravieţuitorii de la Scânteia au ieşit din comă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 21 august 2009 ·

Cei doi supravieţuitori ai accidentului de acum o săptămână din localitatea ieşeană Scânteia, când 14 persoane şi-au pierdut viaţa după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un tren, au ieşit din comă. Sursa: Maria CrausSursa: Maria Craus

1 /. Viorel Chelaru, în vârstă de 37 de ani, şi-a revenit de ieri, iar cel de-al doilea supravieţuitor, Ilie Meşteru, în vârstă de 34 de ani, a ieşit din comă în această dimineaţă. Amândoi pacienţii sunt internaţi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Chelaru a început să vorbească coerent aseară şi i-a povestit prietenului său, Sebastian Eţcu, cum s-a petrecut accidentul. De teamă să nu intre iar în comă, rudele nu i-au spus lui Viorel că fratele, nepotul şi cumnatul lui nu au supravieţuit accidentului. Astfel, bărbatul crede că şoferul microbuzului a fost singura victimă.

„M-a sunat şi mi-a zis „Calu, mor”

De o săptămână, Sebastian Eţcu stă la căpătâiul prietenului său şi-l îngrijeşte ca pe un frate. De altfel, el a fost prima persoană pe care Viorel Chelaru a sunat-o după ce microbuzul a fost lovit de tren.

„Pe mine m-a sunat primul după accident, era 14.28, şi mi-a spus „Calu, mor!” şi apoi a închis. Am sunat înapoi şi mi-a răspuns o femeie care mi-a zis de dezastru de acolo. M-am interesat unde îi duce şi am ajuns la Neuro, unde l-au adus pe el. Cei de la spital mi-au dat hainele lui, care erau pline de sânge şi rupte. El m-a strâns de mână şi mi-a spus „Calule, nu mă lăsa!” şi atunci mi-am dat seama că are şanse. El crede că fratele, nepotul şi cumnatul lui sunt bine acasă, nu ştie că sunt morţi, de câte ori mă întreabă eu îi spun că sunt bine acasă. Joi seară a povestit cu gura lui ce s-a întâmplat. Mi-a spus că a văzut la 25 – 30 de metri un tren roşu, ştia că era acceleratul Iaşi- Braşov şi a spus că el a fost singurul care a strigat la şofer că vine trenul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 2 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat mașina Tesla Cybertruck, la o lună după ce a afirmat că i-a făcut-o cadou: Nu este frumos din partea lui

HotNews acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat joi pe Elon Musk, directorul executiv al Tesla Motors, că a dezactivat de la distanță o mașină electrică Tesla Cybertruck pe care în august susținea că a primit-o cadou de la el, relatează AFP. Ramzan Kadîrov,

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 2 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 5 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum o ora
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 5 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 10 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 10 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea instanței

Ziare.com acum 5 ore
Decizie surprinzătoare a Înaltei Curți de Justiție. Faptul că Mario Iorgulescu a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, provocând un accident mortal nu este omor. Această faptă presupune o acțiune îndreptată î

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°