Dacă ai chef de o comedie adevărată, nu rata sitcomul care începe la Pro Cinema: „Aceeaşi Christine, alte aventuri”, cu Julia Louis-Dreyfus în rolul principal.
Vedeta serialului „Seinfeld”, Julia Louis-Dreyfus, este delicioasă în rolul Christinei, o mămică divorţată, dar încă ataşată de fostul soţ, care aleargă 30 de minute zilnic, la o sală de sport concepută pentru carieriste şi mame singure. Îşi împarte timpul între fratele ei indolent, Matthew (Hamish Linklater), şi băieţelul în vârstă de 8 ani, Ritchie (Trevor Gagon), care este fiul fostului soţ Richard (Clark Gregg).
Christine şi Richard sunt despărţiţi, însă au rămas în continuare cei mai buni prieteni. Cei doi rămân în relaţii excelente chiar şi atunci când fostul soţ începe o nouă legătură cu o femeie pe care o cheamă tot Christine.
Viaţa după „Seinfeld”
„Watching Ellie” a fost primul sitcom produs de NBC în care publicul a revăzut-o pe Julia Louis-Dreyfus, după megasuccesul de care s-a bucurat serialul „Seinfeld”. Din păcate, această producţie, în care a fost implicat chiar şi soţul actriţei, Brad Hall, nu s-a bucurat de o audienţă prea mare. Ratingurile celui de-al doilea sezon au fost de-a dreptul mediocre.
De-abia cu rolul din „Aceeaşi Christine, alte aventuri ” , Julia Louis-Dreyfus şi-a recâştigat popularitatea. Revenind la un format mai clasic şi ajutată de scenariul savuros , scris de producătoarea Kari Lizer, Julia a reuşit să stârnească hohote de râs, atât de multe încât a fost recompensată, în 2006, cu un Premiu Emmy pentru prestaţia din acest serial.
FAMILIA DIN REALITATE
Un tată bogat şi un bunic patriot
Julia Louis-Dreyfus este fiica unui miliardar francez, Gerard Louis-Dreyfus. Este evident că este actriţă din pură plăcere! Bunicul ei, Pierre Louis-Dreyfus, a fost membru al rezistenţei france