Scandalul Udrea este un moment important în politica românească, pentru că omologhează triumful unui anumit tip de politică, a gesturilor sau chiar a gesticulaţiei.
De fapt, nimic din ceea ce se întâmplă în aceste zile pe ecranele TV nu are legătură cu interesul comun şi viitorul României. Meciul Udrea este o cotonogeală fără reguli, de periferie, în care cel care administrează lovitura sub centură urmăreşte să stârnească jubilaţia cercului de gură-cască, adică a electoratului. Cotonogeala n-are nicio altă finalitate decât victoria în sine, cu aplauze de la gură-cască. Elena Udrea are păcate.
Însă comisia parlamentară care îi anchetează activitatea s-a înfiinţat pornind doar de la o serie de alegaţii apărute în presă. Prea puţin din ceea ce s-a scris în zilele premergătoare a fost, judecat la rece, convingător. Ulterior înfiinţării, în presă au apărut câteva relatări convingătoare despre lucruri în neregulă la Ministerul Turismului.
Dar succesiunea faptelor acreditează ideea că este vorba de un “atac” la Elena Udrea, şi prin aceasta, la preşedintele Băsescu. Are vreo legătură cu moralitatea publică şi cu binele comun toată povestea? Da, dar întâmplător, fiindcă unele din fapte sunt convingătoare. Putea fi foc de paie. A urmat episodul înregistrării din comisie, scursă la presă.
Să recapitulăm puţin ceea ce a fost numit „complot”. În fragmentul audio, membrii comisiei - mai ales Ludovic Orban, Aura Vasile, Adriana Săftoiu şi Lakatos Peter - caută nod în papura ministrului turismului, îşi exprimă suspiciuni, lucruri care în ultimă instanţă ţin de mandatul care le-a fost încredinţat. Faptul că nu au dorit să fie înregistraţi este din acest punct de vedere normal, fiindcă suspiciunile nu îşi au locul în spaţiul public. Există însă două crâmpeie incriminante în alt sens.
Într-unul, Ludovic Orban vrea concediu,
