O serie de studii publicate în ultimii doi ani relevă că oasele cicliştilor sunt foarte fragile. Cercetătorii nu cunosc exact cauzele acestui fenomen, dar cred că masa corporală are un rol decisiv. În 2006, Aaron Smathers, pe atunci în vârstă de 29 de ani, era un absolvent al Departamentului de Sănătate şi Educaţie Fizică de la Universitatea din Oklahoma, care strângea date pentru un studiu despre oasele fragile ale cicliştilor. Unul dintre subiecţi era chiar el, deoarece participa de ani de zile la curse. O analiză recentă arătase că oasele sale erau mai puţin dense decât media pentru un bărbat de vârsta lui.
La scurt timp după ce a primit aceste rezultate, a avut un accident într-o cursă şi şi-a fracturat clavicula. Şase săptămâni mai târziu, în prima cursă de după incident, a fost înghiţit de un morman de biciclişti, s-a accidentat din nou şi şi-a rupt iarăşi clavicula. În plus, şi-a fracturat atât de tare şoldul încât bila de la articulaţie s-a rupt. „Mai târziu m-am gândit că asta îmi susţine studiul”, spune el, citat de „New York Times”.
Şi alte studii par să sugereze că oasele cicliştilor sunt afectate de sportul practicat. Un lucru e sigur: rata fracturilor osoase la cicliştii de top este ridicată. Celebrul Lance Armstrong şi-a rupt clavicula anul acesta, în vreme ce Christian Vande Velde, o altă speranţă a ciclismului american, şi-a fracturat în luna mai şase oase, dintre care trei la coloana vertebrală, într-un accident în turul Italiei. Desigur, impactul cu asfaltul la 65 de kilometri pe oră poate rupe oasele oricui. Dar cercetarea lui Smathers sugerează că alţi factori ar putea contribui la rata ridicată a fracturilor.
„Dacă ai o masă osoasă redusă, poţi să te alegi cu fracturi mult mai grave de la un accident” decât dacă oasele tale ar fi mai groase, subliniază el.
La un pas de osteoporoză
