Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berea în exces scurtează drumul spre cancer

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 august 2009 ·

Medicii avertizează că la persoanele care consumă zilnic bere poate spori de până la trei ori riscul de a dezvolta diverse forme de cancer. Sursa: Reuters Experţii canadieni de la Universitatea McGill din Montreal au monitorizat 3.600 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 70 de ani. Statistica arată că bărbaţii care beau zilnic cel puţin un pahar de alcool sunt expuşi unui risc mai mare de a dezvolta cancer, comparativ cu cei care beau ocazional sau deloc.

Cele mai expuse organe sunt esofagul, stomacul, colonul, pancreasul, plămânii, ficatul şi prostata. Cercetarea făcută pe acest subiect mai arată că numai berea şi băuturile spirtoase, nu şi vinul, sunt strâns legate de riscul de a dezvolta aceste forme de cancer.

Astfel, s-a dovedit că bărbaţii care consumă alcool de până la şase ori pe săptămână sunt predispuşi la cancer la esofag cu 83% mai mult decât abstinenţii şi persoanele care consumă alcool ocazional.

Totodată, în cazul bărbaţilor care beau alcool zilnic, riscul creşte direct proporţional cu numărul de ani în care au băut alcool zi de zi.

Concluziile studiului citat de Reuters se bat cap în cap cu cele ale unor studii anterioare potrivit cărora consumul moderat de alcool ar fi un obicei sănătos, care aduce beneficii asupra sistemului cardiovascular.

Citiţi şi:

Berea, apa românului pe timp de criză

Consumul moderat de bere întăreşte oasele

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 2 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 5 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum o ora
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 2 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum o ora
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

USR a sesizat Comisia Europeană pe motivul că noua lege a pensiilor nu respectă principiul contributivităţii

Ziua Constanta acum 19 minute
USR a sesizat Comisia Europeană, acuzând faptul că noua lege a pensiilor nu respectă principiului contributivităţii în cazul persoanelor care au lucrat în grupe de muncă. Semnatarii sesizării sunt deputaţii USR Oana Ţoiu, Radu Miruţă şi Cristian Sei

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 2 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”

Adevarul acum o ora
Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Cur

Vremea

București
acum

26°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

25°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°