Democrat-liberalii au deschis mai multe fronturi de luptă în bătălia cu partenerii din coaliţia de guvernare. Totuşi, PDL şi PSD continuă colaborarea.Democrat-liberalii şi-au continuat, ieri, atacurile la adresa social-democraţilor, dar i-au luat la ţintă şi pe liberali. Tirul a fost îndreptat în direcţia membrilor comisiei Udrea. Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat, ieri, că forul de conducere al partidului a mandatat grupul deputaţilor democrat-liberali să solicite Comisiei juridice anchetarea celor cinci membri ai comisiei Udrea, ale căror discuţii au fost înregistrate şi date publicităţii.
El a explicat că deputaţii jurişti ar urma să stabilească dacă aceşti membri ai comisiei, pe care i-a acuzat că „s-au antepronunţat“, şi-au depăşit mandatul. „Unii membri ai comisiei şi-au fixat o ţintă şi urmează să-şi construiască argumentele împotriva unui om (…) Asistăm la un derapaj în Parlamentul României“, a susţinut vicepreşedintele PDL.
PDL, de acord cu ancheta privind înregistrările
Întrebat de ce PDL nu este interesat de modul în care au fost făcute înregistrările de la comisia Udrea, Flutur a afirmat că democrat-liberalii nu se opun unei anchete lămuritoare. Dar, a adăugat el, ceea ce s-a întâmplat la comisia Udrea trebuie privit „ca un întreg“ şi trebuie ţinut seama de conţinutul discuţiilor care au fost înregistrate.
Gheorghe Flutur a refuzat să explice ce se va întâmpla în situaţia în care Comisia juridică va ajunge la concluzia că deputaţii din comisia Udrea şi-au depăşit mandatul. El nu a precizat nici ce sancţiuni li s-ar putea aplica acestora într-o astfel de situaţie.
O eventuală decizie a deputaţilor jurişti cu privire la depăşirea atribuţiilor de către membrii comisiei Udrea va oferi însă un argument foarte puternic preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, care a cerut suspe