Mică, îngustă şi depopulată, librăria aşa cum arată acum oferă un spectacol trist. Pe rând, mai mulţi vecini hulpavi - ieri o bancă, alaltăieri un magazin de haine - au înfulecat câte o halcă din ea, până au redus-o la dimensiunea unui coridor în formă de L. Pot să caut liniştit cartea după care umblu. Nimeni nu mă zoreşte, dar nici nu mă întreabă dacă am nevoie de ajutor. Personalul şi-a fixat alte priorităţi. Librăria a trecut printr-un proces de rebranding care a presupus dotarea angajaţilor cu nişte tricouri roşii ce evocă mai curând galeria lui Dinamo decât nişte oameni plătiţi să te ţină la curent cu noutăţile literare. Cei trei angajaţi se privesc pe rând în oglindă şi îşi evaluează calitatea estetică a ţinutei. Apoi se analizează unul pe celălalt, însoţindu-şi comentariile cu poante din categoria „Ţi l-au dat pe ăla cu burtă, Mişule”. Vocile sună răspicat, căci librăria nu trebuie să fie un spaţiu al liniştii. Doar nu suntem la bibliotecă.

Caut în continuare volumul pentru care am intrat, deşi îmi dau seama că misiunea nu e simplă. Odată cu noua identitate vestimentară, angajaţii au umblat şi la dispunerea cărţilor. Bunăoară, la secţiunea de literatură în limba germană găsesc „An Introduction to Shakespeare”, pentru ca literatura în limba franceză să fie ilustrată de piesele aceluiaşi Shakespeare în ediţie bilingvă - română şi engleză. Sectorul criticii literare abundă în memorialistică, în zona thrillerurilor s-au strecurat o mulţime de romane de dragoste, iar o parte din secţiunea de literatură română a căzut sub ocupaţia unei colecţii de literatură vândute cândva împreună cu un ziar. Sunt uşor contrariat. Ştiam că aceste volume erau rezervate exclusiv vânzării la chioşcuri, unde - spune degeaba legea - nu puteau rămâne mai mult de o săptămână. Aş întreba pe cineva care e situaţia, dar n-am pe cine. Domnul cărunt care pare şeful libr