Dacă vrei să scapi de agitaţia şi ritmul trepidant al vieţii la oraş, du-te cîteva zile la ţară. Se spune că aici timpul se dilată, devine cel despre care citeai în literatura rusă, acel timp interminabil cu zile egale, monotone " dar tocmai după monotonie tînjeşti, bombardat zi după zi urbană cu alte şi alte stresuri, stresuri care nu suportă amînare şi informaţii care cer a fi prelucrate şi asimilate într-un timp extrem de scurt. Pentru că, nu-i aşa, însetatului de timp " "vreau să am timp" " îi lipseşte tocmai acel timp pentru a savura timpul.
La masa de seară, am spus dezinvolt: ne vedem mîine dimineaţă. Mi s-a răspuns, cu întrebarea mirată: vă treziţi dvs. dimineaţă? Dar, bineînţeles, vreau să savurez din plin timpul liber. Aşa că, după doar cîteva ore de somn, m-am trezit buimacă, înspăimîntată de-a dreptul de bătăile în uşă ale proprietarului pensiunii. Iritată şi nedumerită, am sărit din pat şi abia am înfrînat nervul amintindu-mi de dorinţa exprimată cu doar cîteva ore înainte: ne vedem mîine dimineaţă. Am spus-o, evident fără a lua în calcul faptul că "dis-de-dimineaţă" începe la ţară cu doar puţin înainte de răsăritul soarelui, adică pe la 5 a.m. " o oră despre a cărei existenţă doar am auzit, dar pe care o bănuiam, în fapt, a fi ireală. Am înghiţit găluşca şi am coborît forţînd un surîs tîmp, ca să maschez incapacitatea mentală pe care o resimţeam la acea oră. Şi aşa am început, cot la cot cu sătenii, prima zi tihnită la ţară. "Ce aş vrea să mă stabilesc şi eu aici" " spune cu năduf un bucureştean, după o masă bună, cu grătare şi vin, luată în mijlocul naturii.
Bucureşteanul, scăpat şi el două zile de la serviciu şi refugiat pe undeva pe lîngă Bran, saturat de tumultul plin de stres al vieţii în oraş, declară cabanierului: "Nu mai suport agitaţia de la oraş, nu mai suport să nu am timp, vreau să mă retrag undeva, la ţară, aici, de exemplu
