Artistul britanic stabilit în Los Angeles urmează să scoată pe piaţă un nou album, aşteptat atât de fani cât şi de critica de specialitate.
Intitulat "Reality Killed The Video Star", CD-ul va apărea în magazine la 9 noiembrie, în octombrie fiind lansat primul single, "Bodies". Reîntoarcerea lui Robbie se produce pe fondul spectaculoasei reveniri avute de fostul său grup, Take That, care, în ultimii trei ani, a reuşit să înregistreze două albume şi să susţină două turnee sold out.
CEL MAI BUN
Dar faţă de foştii colegi de "echipă" Williams are avantajul celei mai de succes cariere solistice. De aceea el vrea să le demonstreze că este, în continuare, cel mai bun. Noul său disc va fi produs de faimosul Trevor Horn, cel care a lucrat de-a lungul anilor cu David Bowie, Annie Lennox, Paul McCartney, Frankie Goes to Hollywood, Cher, Grace Jones, Seal, Tina Turner, Lisa Stansfield, Tom Jones, Pet Shop Boys, Simple Minds, Eros Ramazzotti, Mike Oldfield etc.
15 BRIT AWARDS
În cariera sa Robbie Williams (35 de ani) a câştigat nu mai puţin de cincisprezece premii Brit, record neegalat vreodată, de nici un alt artist. Referitor la noul album, artistul l-a descris ca fiind "ucigător" şi a continuat: "pe acest disc va fi prezent «vechiul Robbie», «noul Robbie dar şi un Robbie pe care nimeni nu l-a cunoscut până în prezent. Sper ca discul să fie la fel de bun pe cât cred eu că este»" . Titlul "Reality Killed The Video Star" e inspirat din hit-ul Buggles, "Video Killed The Radio Star".
Artistul britanic stabilit în Los Angeles urmează să scoată pe piaţă un nou album, aşteptat atât de fani cât şi de critica de specialitate.
Intitulat "Reality Killed The Video Star", CD-ul va apărea în magazine la 9 noiembrie, în octombrie fiind lansat primul single, "Bodies". Reîntoarcerea lui Robbie se produce pe fondul spectaculoasei reveniri avute de fostul să