LA BUCUREŞTI. O alee care-i poartă numele va fi inaugurată în Herăstrău.
Când împlinea 50 de ani, vara trecută, Michael Jackson se uita la desene animate. Tocmai ascultase câteva melodii de James Brown, idolul său, şi urma să mânânce tort împreună cu copiii lui.
Se simţea „foarte înţelept şi matur, dar şi foarte tânăr în acelaşi timp”, după cum mărturisea în dimineaţa acelei zile, prin telefon, pentru show-ul „Good Morning America” al postului ABC.
„Scriu mai tot timpul. Îmi place să compun. Dar îmi şi cresc copiii în timpul acesta şi îmi place la nebunie să-i învăţ să meargă pe bicicletă şi să citească. Ador să fac asta. Vreau ca ei să facă toate lucrurile pe care eu nu le-am făcut niciodată”, se confesa artistul la ultima aniversare care avea să-l prindă în viaţă.
A 51-a ar fi trebuit să-l găsească pe scenă, la Londra, într-o ultimă tentativă de a pune ordine în haosul în care l-au lăsat procesele, excesul de medicamente şi insomniile.
Din giganticul turneu „This is it” au rămas doar imagini de la repetiţii, care vor fi difuzate timp de două săptămâni, de pe 28 octombrie, în cinematografe.
Concert-tribut şi concursuri
În întreaga lume, inclusiv în România, ziua starului va fi celebrată astăzi prin muzică. Tot în această zi, familia sa ar fi dorit să-l înmormânteze la Glendale Forest Lawn din Los Angeles, însă ceremonia, extrem de restrânsă, a fost amânată pentru 3 septembrie.
La New York, în Brooklyn, Spike Lee aşteaptă în jur de 20.000 de fani la un „party de cartier”, la care DJ Spinna va mixa pe toate melodiile celebre ale artistului.
„La final, vom cânta cu toţii «La Mulţi Ani, Michael!». Ne vom a sigura că ne aude. În întreaga lume, oamenii îl vor celebra. Dar el va auzi Brooklynul”, declara recent cineastul.
În Parcul Herăstrău d