„E important să nu iei Africa prea textual. Nu trebuie să ai mereu piese colorate în maro şi portocală arsă”, spune Chris Kilchling de la casa Undacova, citat de AFP.
Designerul a preluat tendinţa imprimeurilor contrastante şi i-a dat un aer local într-o colecţie de lenjerie inspirată din stilul anilor ’80, pentru care a folosit în mod neconvenţional simboluri africane.
Alţi participanţi la eveniment au fost Pumeza Mekuto, Tarien Malherbe, Misfit, Tart, Sway şi Doreen Southwood, iar printre favoriţi s-au numărat David Tlale, Malick, Gavin Rajah şi Malcolm Kluk.
Mai mult decât afro-şic
Deşi urmează aceleaşi căi ca şi marile nume internaţionale, designerii de top ai Africii sunt adesea forţaţi, la marile evenimente de modă, să se restrângă la prezentări marginale şi la inspiraţia pentru look-urile safari.
„Cred că e vorba doar de educaţie. Scena africană a modei este de fapt foarte diversă”, spune Stephanie Viera de la Consiliul Modei din Cape Town. Majoritatea pieselor „ar putea veni de oriunde”. „Nu avem cu siguranţă doar stereotipul afro-şic. Este vorba de Africa modernă.”
Actorii de pe scena sud-africană a modei se străduiesc să găsească o platformă comună, deoarece există evenimente pe tot parcursul anului şi cumpărătorii au dificultăţi în a alege unul care să prezinte tot ce are de oferit continentul.
De exemplu, la prima ediţie Cape-to-Cairo, care a avut loc la Johannesburg, designeri din Egipt până în Botswana au prezentat de la colecţii futuriste la piese marcate de nostalgia anilor ’50.
„Lumea se aşteaptă ca designerii africani să prezinte creaţii foarte teatrale”, a declarat pentru AFP organizatorul Precious Moloi-Motsepe de la African Fashion International. „Dar noi ştim că sunt capabili să producă game vandabile pe piaţa de prêt-à-porter, pies