Ras, frezat şi parfumat, Crin s-a întors printre muritori ca pe vremuri, când îţi lăsai sacoşa în rând şi reveneai odihnit după câteva ore, când mai aveai puţin până în faţă.
Când a plecat era năclăit ca toţi ceilalţi, se îmbrâncea şi se manifesta la fel de agresiv ca orice reprezentant al speciei sale. S-a întors cu un aer de amnezic, de parcă l-ar fi răpit extratereştrii, şi ne spune cât de important este să-ţi iubeşti aproapele, să nu păcătuieşti şi să nu-ţi ataci adversarul politic.
Crin Antonescu s-a remarcat în jungla politică prin discursul său agresiv, fiind trimis în prima linie a dezbaterilor publice în toate scandalurile politice din ultimii 10-15 ani. Cu o retorică bine strunită, nuanţând suficient cât să nu pară isteric, Antonescu nu i-a cruţat însă niciodată pe cei pe care avea misiunea să-i termine.
La nominalizarea pentru preşedinţie chiar i s-a reproşat că a sărit calul, scăpând câteva şarje urâte la adresa lui Traian Băsescu, iar efectul pentru public a fost ca la filmele de groază, când îţi ţâşneşte sângele în faţă. Cândva agresiv, acum pacifist, Crin Antonescu îşi derutează electoratul.
Dându-se „altfel” – „Altfel de preşedinte” - liderul liberal pare ieşit la cules de floricele. Forţează asocieri cu Obama, promite conturi transparente, îndeamnă la non-violenţă şi îşi închipuie că e simpatic în rolul de hippiot uşor ridicol. E încă un experiment politic, un joc de glezne, şi nu vreo ideologie.
Nu e prima oară când liberalii camuflează slăbiciunea propriei organizaţii sub masca artistului neînţeles. Citind programul politic al lui Crin Antonescu, de pe blogul personal, nu vezi totuşi ce ar fi de înţeles. Pluteşte acolo, peste zeci de pagini, promisiunea unei renaşteri care, până la urmă, nu mai e dezvăluită.
Aflăm unde greşeşte Traian Băsescu şi tot sistemul politic ce
