Pe 1 septembrie 1939, Horst Zank, locotenent în armata germană, participa la invadarea Poloniei.

Zank a fost pe front din prima zi a celui mai sângeros conflict global din istorie, iar acasă s-a întors după un deceniu de lupte şi de lagăr sovietic. A participat la bătălia-masacru de la Stalingrad şi a avut în subordine şi români, despre care spune că au fost uneori neascultători şi întotdeauna prost echipaţi.

Astăzi, la 90 de ani, şi la şapte decenii de la acea primă dimineaţă de război, Horst Zank este un colonel în retragere şi un bătrân înţelept. Trăieşte la Bonn şi oferă o mărturie nepreţuită despre viaţa printre cadavre, despre nebunia lui Hitler, despre crimele împotriva civililor. Viitorul îl leagă de un singur cuvânt: „Pace”.

„Au trecut şaptezeci de ani”. În germană, fraza asta se spune cu multe consoane încolonate, aspre şi cumva indiferente la cum a curs istoria.

Horst Zank o rosteşte ca un militar. Consoanele se strecoară printre noi, ocolesc o cafea somnoroasă care a aţipit într-o ceaşcă albă şi capătă o neaşteptată melancolie: „Şaptezeci de ani...”.

Horst Zank a fost pe front din prima zi de război. De ce? De ce suntem la Bonn, în casa unui fost ofiţer din Wehrmacht?

Răspunsul este scurt şi complicat: pentru a asculta şi pentru a înţelege. De ce a invadat Germania nazistă Polonia şi, mai târziu, Europa întreagă? De ce un popor civilizat s-a abandonat unui lider fanatic şi nebun? De ce au pierdut germanii greu un război pe care erau aproape să-l câştige uşor? De ce, pe front, alianţa dintre nemţi şi români a funcţionat prost? De ce?

Horst Zank a fost cel mai tânăr ofiţer german care a luptat la Stalingard. Un ofiţer patriot şi căpos. Mărturia lui e nepreţuită.

A refuzat să se sinucidă sau să se predea şi a fost capturat greu, printre ultimii. L-a cun