Construită la începutul secolului al XVIII-lea, biserica Stavropoleos a fost restaurată de două ori. Deşi are aproape trei secole de existenţă, frescele s-au păstrat, după ce au fost curăţate cu grijă, fără să se intervină cu noi culori peste pictura de secol XVIII. De asemenea, catapeteasma şi icoanele sunt cele originale.
Domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat şi familia sa, pictaţi în pronaos
Credit: Mănăstirea Stavropoleos
Călugărul grec Ioanichie, primul din stângaCredit: Mănăstirea Stavropoleos
Iconostasul bisericii Stavropoleos Credit: Mănăstirea Stavropoleos
Naosul bisericii Stavropoleos Credit: Mănăstirea Stavropoleos
Colecţia de obiecte religioase Credit: Mănăstirea Stavropoleos
Porticul realizat de arhitectul Ion Mincu
Curtea mănăstirii
CITIȚI ȘI:
Stavropoleos, mănăstirea citadină ce spune nu kitsch-ului