Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judetean cumpara containere tip birou

Publicat in Ziua Constanta, joi 3 septembrie 2009 ·

Pentru cele două birouri mobile achiziţionate pentru a fi depozitate la Hârşova, lângă situl arheologic Carsium, şi la Pantelimon, lângă situl arheologic Ulmetum, autoritatea judeţeană este dispusă să plătească peste 637 milioane de lei vechi, aproximativ 15.200 de euro, fără TVA

Proiectul face parte din Programul Phare CBC 2006 România - Bulgaria.

În data de 28 august a.c, Consiliul Judeţean Constanţa a organizat o licitaţie prin care urmărea găsirea unei societăţi care să furnizeze două containere care să fie folosite drept birouri pentru două situri arheologice aflate în zone îndepărtate din judeţ.

În fond, prin acest proiect, CJC-ul implementează proiectul „Introducerea în Circuitul Turistic a unor Cetăţi Antice Dobrogene", care beneficiază de finanţare din Programul Phare CBC 2006 România - Bulgaria. Potrivit informaţiilor cuprinse în caietul de sarcini, obiectivul principal al proiectului îl constituie sporirea atractivităţii vizitatorilor pentru cetăţi antice din Dobrogea şi din Bulgaria. Practic, cele două spaţii vor fi folosite de către arheologii care se ocupă de cercetare şi documentare în teren la cele două situri.

Containerele, de peste 7.600 de euro fiecare, vor fi dotate cu birouri, scaune pentru birouri, dar şi cu dulapuri. Iar firma care va fi declarată în cele din urmă câştigătoare va trebui să se ocupe şi de serviciile referitoare la montarea containerelor în cele două zone ale judeţului. Proiectul îşi propune să reconstituie virtual aspectului cetăţilor şi să creeze un model tridimensional, care va fi realizat de către o firmă de arhitectură ce va lucra împreună cu arheologi angajaţi în proiect, în cadrul activităţii de documentare. După cum evidenţiază în documentaţia proiectului, durata medie de viaţă a celor două containere care vor fi achiziţionate de autoritatea contractantă trebuie să fie de opt ani. Este stipul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 3 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum o ora
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 9 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 7 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Vremea

București
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°