Guvernul a schimbat perioada în care bugetarii vor fi obligaţi să intre în concediu forţat, fără plată, pentru ultimele trei luni ale anului. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Iniţial, Executivul stabilise zilele libere fără plată pentru perioada septembrie-noiembrie, dar procesul de asumare a răspunderii pentru legea privind reducerea cheltuielior salariale a dus la amânarea cu o lună a concediilor pentru angajaţii din sistemul bugetar.
"În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situaţia de criză economică, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar", stă scris în proiectul de lege pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea.
Astfel, între lunile octombrie şi decembrie ale acestui an, angajaţii de la stat vor primi până la zece zile de concediu fără plată sau, într-o formulă mai blândă, vor avea program redus de lucru. Salariaţii din sectoarele care ţin de siguranţa naţională, armată şi ordine publică vor avea petrece până la 14 zile de concediu forţat.
Pentru personalul militar din instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, măsura se aplică pentru un număr de până la 14 zile calendaristice.