Aşa a denumit forul de la Nyon iniţiativa ca la toate cele 144 de jocuri din Europa League să trimită brigăzi formate din cîte 6 arbitri
Cele 4 echipe româneşti care vor evolua în Europa League, Steaua, Dinamo, Poli Timişoara şi CFR, vor avea parte de o surpriză din partea UEFA. Fiecare meci din grupe va fi arbitrat de o brigadă fomată din 6 oameni, şi nu din 4 cum era pînă acum. Este vorba de un nou experiment al UEFA, care încearcă să reducă erorile de arbitraj.
De unde provine surplusul de arbitri? Vor exista practic trei "centrali". Cel delegat să conducă jocul, cum era şi pînă acum, plus alţi doi, care se vor ocupa în principal de fazele litigioase din interiorul celor două suprafeţe de pedeapsă, dar nu numai.
Aceştia se numesc "arbitri adiţionali", vor sta undeva în spatele liniei de poartă şi vor comunica în cască arbitrului principal tot ceea ce "centralul" nu va observa. "În esenţă, arbitrii adiţionali vor oferi încă două perechi de ochi pentru monitorizarea meciului şi vor fi o asigurare în plus că legile jocului sînt aplicate", a sunat caracterizarea UEFA asupra acestui experiment.
MESAJELE UEFA
Către arbitrii adiţionali: "Nu mai vrem să vedem simulări transformate în penalty-uri sau faulturi clare ale fundaşilor care nu sînt sancţionate!"
Către arbitrii principali: "Să aveţi deplină încredere în colegii voştri care vor fi arbitri adiţionali şi să mergeţi pe mîna lor!"
SINGURA ENIGMĂ A UEFA:
"Ce face arbitrul cînd aude două decizii contradictorii?"
Instructorii UEFA n-au lăsat absolut nimic la voia întîmplării, dar cu toate acestea s-a născut o întrebare la care nu s-a putut găsi încă răspunsul: "Ce se va întîmpla atunci cînd arbitrul principal va auzi în cască din partea asistentului: «A fost gol, mingea a trecut linia porţii», după care arbitrul