Reprezentativa ţării gazdă, Polonia, este una dintre cele cinci echipe care sunt sigure de calificare în faza a doua grupelor Campionatului European de baschet masculin. Franţa, Grecia, Slovenia şi Turcia sunt celelalte patru echipe naţionale care şi-au câştigat un loc în cele două grupe de câte şase după doar două partide. Sursa: GraphicNews
Grecia este liderul grupei A, după victoria de ieri seară în faţa croaţilor, scor 76-68. Înaintea ultimului meci din prima fază a grupelor, echipa Israelului, cu două înfrângeri, este deja eliminată. Israelienii au pierdut şi al doilea meci, în compania Macedoniei, scor 79-82. Chiar dacă i-ar putea înfrânge pe greci, israelienii îşi pregătesc deja biletele pentru drumul de întoarcere acasă. Ultimele meciuri nu pot să aducă decât schimbări în ordinea primelor trei clasate, care vor ajunge în faza a doua a grupelor.
Franţa este liderul grupei B. După două victorii muncite, cu Germania şi cu Letonia (60-51), Franţa ocupă prima poziţie şi s-a calificat deja în următoarea fază a competiţiei. Letonia este reprezentativa eliminată din competiţie din această grupă. Rusia depinde de rezultatul ultimei partide, împotriva Franţei, pentru a afla pe ce loc va încheia prima fază a grupelor. Germania i-a învins pe campionii europeni en-titre, scor 76-73, şi va disputa al treilea meci de la Europene în compania Letoniei.
Într-o grupă cu echipa campioană mondială, Spania, şi cu o reprezentativă redutabilă cum este cea a Serbiei, Slovenia a reuşit să profite din plin de şansele sale şi s-a calificat deja în a doua fază a grupelor. Slovenii i-au încinvs ieri pe foştii compatrioţi din Serbia cu scorul de 80-69, în timp ce Spania a rămas în competiţie graţie lui Pau Gasol, care a făcut un meci de excepţie (27 de puncte) în compania ambiţioasei echipe a Marii Britanii. Ibericii au obţinut prima victorie la Campio