„Le plagiat est aussi ancien que la littérature, à laquelle il rend indirectement hommage“. Pierre Bayard Plagiatul este la fel de vechi ca scrisul, insistă să precizeze Bayard. Cît de adevărat este acest enunţ iniţial rămîne să vedem din analiza studiului Le plagiat par anticipation. Pe cît de incitant este un asemenea titlu, pe atît de primejdioasă este privirea în diagonală a cărţii. Nu putem evita o lectură stratificată a volumului, avînd în vedere că însăşi materia de discuţie o constituie colajul de texte, a căror paternitate stă sub semnul unui autor cunoscut sau nu. Merită să riscăm o ipoteză. Dacă plagiatul este uniform recunoscut ca preluare a unor idei sau texte de dimensiuni diferite, nu doar copy-paste, dar şi translate-copy-paste, atunci totul este clar: plagiatul nu are de ce să ne sperie mai mult decît frauda în sine. Dar în condiţiile în care se pune problema unei deposedări de propria operă, plagiatul scapă de sub control. Scanarea unei simple table de materii poate furniza idei pentru o carte viitoare sau poate genera puncte de vedere similare cu cele dezbătute de acea carte, chiar înainte de a te fi apucat de citit. În acest sens, „a vorbi despre cărţile pe care nu le-am citit“ sau „a încerca să ameliorezi opere ratate“ sînt două direcţii pe care un „arhitect“ al textului le poate sonda, fără veleitatea de a descoperi adevăruri esenţiale: ceea ce rămîne important este pasiunea (non)lecturii, tensiunea limitei dintre inventio şi artifex, căutarea sensului unei istorii a cititului şi a imaginaţiei.

Plagiatul prin anticipare Dincolo de taxonomii şi de jocuri lexicale, Pierre Bayard distinge între „împrumuturile neloiale“ şi mirajul plagiatului prin anticipare, în sensul că „marii creatori au fost, adesea – în aceasta constă deopotrivă forţa şi slăbiciunea lor –, plagiatori prin anticipaţie“1. Dezideratul acestui tip de plagiat co