Chiar dacă senatorii au respins prin vot şoseaua de coastă, Primăria municipiului Constanţa scoate la licitaţie, sub o altă denumire, „studiul de fezabilitate al Rivierei Tomis"
Anunţul de participare la licitaţie a fost făcut public ieri, iar studiul ar trebui să fie finalizat în trei luni de la încheierea contractului de achiziţii publice.
Municipiul Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, este dispus să plătească, pentru realizarea studiului de fezabilitate al Rivierei Tomis, 1.368.529,41 de lei.
Realizarea Rivierei, cunoscută generic drept mult disputata şosea de coastă care va lega Portul Tomis de staţiunea Mamaia, pare un vis al edilului Radu Mazăre, dar şi al municipalităţii, din ce în ce mai îndepărtat. Cu toate piedicile care i-au fost puse, reprezentanţii autorităţilor locale întreprind în continuare demersuri pentru începerea realizării Rivierei Constanţa. Prin anunţul numărul 85981/09.09.2009, autoritatea contractantă caută o firmă căreia să-i înmâneze un contract de peste un milion trei sute de mii de lei şi care, în trei luni, să realizeze „serviciul de proiectare în faza Studiu de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţii Riviera Tomis, între Staţiunea Mamaia şi Portul Tomis Constanţa". Printre serviciile pe care firma câştigătoare le va face se numără cele referitoare la „servicii de arhitectură, servicii de inginerie specializată şi servicii de inginerie integrată, de proiectare urbanistică şi peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, servicii de testări şi analize tehnice". De asemenea, societatea în cauză va realiza şi studii de teren (studiu topografic, geotehnic şi, dacă este nevoie, studii batimetrice). Cei interesaţi pot depune ofertele la sediul autorităţii contractante până la data de 20 octombrie. Garanţia de participare este de 15.000 lei, iar cea de bună execuţie, 5% din valoare