Pe măsură ce ne familiarizăm cu conţinutul legilor educaţiei şi al legii salarizării bugetarilor, rostul angajării răspunderii guvernamentale devine tot mai greu de înţeles.

Iniţial am crezut, cu bunăcredinţă, că PDL-iştii nu erau dispuşi să cedeze în privinţa „legilor Miclea”, singurele capabile să asigure descentralizarea, depolitizarea şi performanţa sistemului educaţional. Ei bine, după războiul retoric al primelor săptămâni, am constatat că Ecaterina Andronescu l-a păcălit pe Emil Boc precum vulpea pe urs, redactând un proiect care, potrivit analizelor comparative din presă, menţine controlul politic asupra educaţiei. Reforma devine astfel o glumă, iar adoptarea unui asemenea pachet legislativ riscă să se transforme într-un eşec provocat de lipsa de convingere a PDL în privinţa reformelor, a slăbiciunii sale în faţa PSD şi a lipsei de temeinicie a analizelor şi gesturilor sale. Se mai poate desigur schimba câte ceva prin amendamente, dar speranţa că partidul domnului Boc este capabil să apere eficient cauza reformei a murit.

Nici legea salarizării unitare a bugetarilor nu pare a fi un document bine gândit, mai ales după ce primul-ministru Emil Boc a explicat la B1 că medicii nu vor fi situaţi prea sus în ierarhia bugetarilor (un medic primar va primi cu 200 de lei mai mult decât secretarul unei primării de oraş, de pildă) pentru că ei mai pot munci şi în afara programului. Conştient sau nu, premierul legitimează sub-performanţa în sistemul medical, acceptând ca medicii să muncească la stat pentru cât sunt plătiţi şi să-şi rezerve energia pentru cabinetele şi spitalele particulare, unde vor câştiga mult mai bine. Nu-i doresc ca, după ce nu va mai fi premier, vreuna dintre fiicele sale să fie tratată de un medic care se grăbeşte să ajungă la pacienţii săi privaţi. Totodată, premierul nu pare să-şi fi dat seama că astfel îndeamnă o bună part