Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timisoara: Spectrul şomajului pândeşte toţi şefii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

Specialiştii în resurse umane avertizează că şi angajaţii de top sunt în pericol. Ultimele bastioane al siguranţei locului de muncă sunt administraţia publică, sectorul bancar şi companiile din zona IT.

Companiile româneşti şi multinaţionalele se pregătesc să dea afară chiar şi angajaţi cu experienţă. La finalul unei veri încărcate cu proiecte sistate, angajatorii sunt gata să renunţe la peste 20 la sută din specialiştii şi managerii lor. Potrivit unui studiu realizat de firma britanică Antal, 27 la sută dintre firmele din România sunt gata să renunţe la angajaţii de top. Numărul managerilor puşi pe liber va creşte în următoarele luni, întrucât angajatorii preconizează că vor renunţa la 22 la sută dintre specialişti, până la finalul lui 2009.

Slabe şanse de revenire a pieţei

Pesimismul care a cuprins piaţa românească este susţinut de analiza realizată şi de compania Manpower România. „În sectoarele deja afectate, precum construcţii, transport, depozitare şi comunicaţii, se aşteaptă ca previziunea de angajare să se deterioreze şi în trimestrul următor”, a declarat Camelia Stănculescu, manager  Manpower România. Administraţia publică şi serviciile sociale au rămas ultimele domenii în care se preconizează angajări de personal. Perspectivele de angajare pentru manageri şi specialişti au crescut, potrivit analizei realizate de Antal, cu trei procente faţă de valorile înregistrate în aprilie. „Pentru următorul trimestru, 39 la sută dintre companii preconizează recrutări de manageri”, a declarat Irina Vasile, directorul Antal România.

Specialiştii fără job sunt mai modeşti

„Blocajul a cuprins zona bancară, auto, cea a construcţiilor, în timp ce specializări precum IT-ul şi contabilitatea continuă să meargă”, a mai explicat Irina Vasile. Potrivit specialiştilor, companiile puternice care angajează acu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 37 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 52 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 37 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

Ucraina anunţă că dintre aeroporturile sale civile, trei sferturi au fost grav afectate de război

News.ro acum 37 minute
Cincisprezece dintre aeroporturile civile ale Ucrainei au fost grav avariate de când Rusia a invadat ţara în februarie 2022, a declarat sâmbătă premierul ucrainean Denis Şmilhal, citat de presa locală. Ucraina, despre care autoritatea aviatică de st

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului de Ziua Națională a României

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1 – 2 decembrie. Duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională a României - de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°