Cinci revoluţionari aflaţi pe lista celor 100 pentru care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi a trimis în instanţă dosarele posesorilor de certificate de revoluţionar care făceau parte din aparatul de represiune ceauşist sunt constănţeni.
Iuliu Aurelian Burbea Milescu, Constantin Coca, Ioan Dediu, Dumitru Gurgui şi Ştefan Mihail vor avea de dat explicaţii pentru activitatea pe care cei de la CNSAS susţin că au desfăşurat-o în vremurile apuse, pentru Securitate.
Cotidianul ZIUA a prezentat, în urmă cu câteva zile, numele a opt securişti posesori ai certificatelor de revoluţionar. Seria dezvăluirilor a continuat, însă, ieri cu lista a 100 revoluţionari care ar fi colaborat cu Securitatea şi care au beneficiat, de-a lungul celor 20 de ani de la Revoluţie, de toate privilegiile materiale şi imobiliare oferite de lege. Sporuri speciale la salariu, prioritate în asigurarea unei locuinţe din fondul disponibil de locuinţe sociale, chirie la nivel minim prevăzut de lege pentru locuinţele din fondul locativ de stat, dreptul de a-şi cumpăra sau închiria cu prioritate din fondul de stat un spaţiu comercial sau de prestări servicii corespunzător cu o suprafaţă utilă de până la 100 metri pătraţi, acces gratuit al copiilor la grădiniţe şi altele. Acestea sunt doar o parte din beneficiile de care au avut parte revoluţionarii în anii scurşi de la Revoluţie. Problemele create de nebunia de după 1989, legată de obţinerea unui astfel de certificat, ies la iveală acum, după 20 de ani. Dovadă sunt tocmai aceste dosare care scot în prim plan dubla identitate pe care revoluţionarii au avut-o în timpurile ceauşiste.
„Oameni de ispravă"...
Cât despre cei cinci revoluţionari constănţeni aflaţi pe lista cu pricina, preşedintele Asociaţiei „Revoluţia din 1989" Constanţa, Gheorghe Turcu, a precizat că în ciuda „acuzaţiilor" aduse, cei cinci sun