Vasectomia este cea mai sigură metodă de a preveni o sarcină nedorită, cu rezultate în peste 99 la sută din cazuri. În lume, peste 500 de milioane de bărbați au apelat deja la ea. Dacă vrei să faci şi tu acest pas, află ce implicaţii are. Vasectomia este o procedură chirurgicală de sterilizare adresată bărbaţilor. Potrivit statisticilor, la vasectomie apelează bărbații care sunt căsătoriți de peste 10 ani și care, împreună cu partenera, hotărăsc că nu mai vor să aibă copii.
Dar la această metodă de contracepție extremă se mai poate apela şi atunci când partenera are o problemă de sănătate, iar o eventuală sarcină i-ar pune viața în pericol.
Cum se realizează
Bărbații au la nivelul aparatului genital două canale aşa-numite deferente care măsoară, fiecare 25 de centimetri și care au rolul de a transporta spermatozoizii de la nivelul testiculelor, unde sunt produși, până la segmentul prostatic al uretrei.
Când ajung la acest nivel, spermatozoizii se combină cu lichidul seminal, provenit din cele două vezicule seminale și cu lichidul produs de prostată, rezultând sperma. Vasectomia se realizează prin tăierea canalelor deferente, extirparea unei mici porțiuni din acestea şi ligatura capetelor.
Prin urmare, în momentul închiderii canalelor, spermatozoizii nu se mai combină cu lichidul seminal, iar bărbatul devine steril. Operaţia durează maximum o oră.
Rezultate sigure doar după opt săptămâni
Recuperarea postoperatorie durează maximum cinci zile. Ulterior, viața sexuală poate fi reluată, însă specialiștii recomandă folosirea protecţiei, deoarece în spermă mai pot fi prezente rămășițe de spermatozoizi.
După o lună și jumătate de la închiderea canalelor, se va realiza o analiză a lichidului seminal pentru a se observa dacă mai există vreo urmă de spermatozoizi