"Eu găseam adeseori într-o privire

Care se însenina când povestea

Bucuria de a merge mai departe

Şi-alte vise altor inimi le vindeam

Le dădeam pe câte-o strângere de mână

Şi visam să fac un om fericit

Insă lumea s-a schimbat

Şi azi se vând numai pe bani şi vise şi iubiri şi suflete şi ani."

Duminică, 14 septembrie 2008. Frig şi ploaie şi ploaie şi tot ploaie...

Amorezii probabil tremurau sărutându-se prin parc, nori întunecaţi se mişcau pe cer, purtaţi de vânt, iar la teatrul Nottara urma să se joace "Profu'" de Jean Pierre Dopagne, cu Răzvan Vasilescu.

Lumea părea neschimbată şi totuşi...

"Elevii sunt ca animalele, nu inteligenţa îi conduce, ci instinctul", rostea Vasilescu pe o scenă al cărei singur decor îl constituiau o masă şi un scaun.

Publicul nici nu respira.

Actorului îi şiroiau lacrimile pe obraji, mai des şi mai intens decât în ultimele 7 dăţi când îl văzusem în acelaşi spectacol.

Din când în când strângea masa cu pumnii. Nici asta nu-mi aminteam să fi făcut în trecut.

La sfârşit şi-a luat servieta şi a plecat, fără a uita însă să se întoarcă şi să-şi spună ultima replică.

Din neant parcă, a pornit vocea lui Neil Diamonds: "Forever in blue jeans".

Luminile s-au stins. Vasilescu a părăsit sala. Publicul a început să aplaude, toţi ridicându-ne în picioare.

Reflectoarele s-au reaprins şi el a păşit din nou pe scenă să-şi primească aplauzele.

A încercat să le oprească, dar n-a reuşit. La a doua chemare a publicului a ieşit ţinând în mână o lumânare.

"Ştefan Iordache", s-a auzit şoptit din spate.

Răzvan Vasilescu, neputând să vorbească prea mult din pricina lacrimilor, a aprins lumânarea şi a pus-o pe masă.

"Permiteţi-mi să aprind o lumânare pentru Ştefan Iordach