Belgia are cele mai mari şanse să piardă o uzină OPEL, prin urmare mai multe reuniuni europene duminică seara şi luni aduc ultima speranţă pentru păstrarea activităţii de la Anvers.
Belgia are cele mai mari şanse să piardă o uzină OPEL, prin urmare mai multe reuniuni europene duminică seara şi luni aduc ultima speranţă pentru păstrarea activităţii de la Anvers.
Ministrul de externe Yves Leterme i-a intâlnit, duminică seara, la Bruxelles pe miniştrii europeni ai concurenţei pentru a-i sensibiliza privind închiderea probabilă a uzinei OPEL din Anvers.
Luni este rândul premierului flamand, Kris Peeters, să-l întâlnească pe comisarul european al industriilor, Gunter Verheugen.
Compania canadiană Magna a preluat activităţile OPEL săptămâna trecută dar restructurări importante sunt prevăzute în Germania, Belgia şi Spania.
În aceste condiţii, Belgia riscă să piardă uzina de la Anvers care angajează 2600 de persoane şi alte câteva mii în uzinele care fabrică piese pentru OPEL.
Ministrul de externe Belgian, Yves Leterme, fost responsabil al regiunii flamande, a atras atenţia, duminică seara, miniştrilor concurenţei asupra necesităţii de a se respecta normele europene în materie de restructurare a locurilor de muncă după ce Germania se pare a acordat ajutoare federale uzinelor OPEL aflate pe teritoriul său.
Belgia şi-ar dori să obţină aceeaşi derogare de la Comisia Europeană care subliniază totuşi că ajutoarele de stat nu trebuie acordate cu o condiţie: constructorul de automobile să nu-şi delocalizeze ulterior producţia în alt stat.
Belgia caută în acest dosar ajutorul politic Spaniei şi Ungariei care vor asigura preşedinţia semestrială a UE în prima jumătate a lui 2010 şi respectiv 2011, adică înainte şi după ca această responsabilitate să-i revină Belgiei. Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Belgia are cele m