Românii nu duc lipsă de inventivitate când vine vorba despre banii lor. Astfel că în urma ultimului scandal în care au fost implicaţi potenţialii beneficiari ai programului „Prima casă”, o parte din ei s-au hotărât să înfiinţeze o asociaţie a nemulţumiţilor. Printre aceştia se numără atât beneficiari, cât şi vânzători de case. Sursa: Andreea Dogar
În această postură sunt cinci timişoreni care vor să constituie o asociaţie a nemulţumiţilor după ce şi-au dat seama că riscă să rămână fără apartamente şi fără banii achitaţi în prealabil proprietarilor care, în prezent, văzând că pe piaţă apar tot mai mulţi posibili clienţi, nu mai vor să prelungească antecontractele. „Aştept din iulie banii pe apartament, am negociat cu respectiva o sumă mai mică, pentru că era vorba să-l ia prin acest program, dar dacă până la expirarea contractului nu am banii, nu mă interesează, reziliez, ea pierde 500 de euro cât mi-a dat avans, eu o să caut alt cumpărător”, a declarat Veronica P.
În prezent, timişorenii nemulţumiţi de program sunt invitaţi să adere la grup, scriind problemele cu care se confruntă pe adresa pentruprimacasa@gmail.com.
De ce se întârzie dosarele
Potrivit lui Vasile Coman, director executiv coordonator în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, unul dintre motivele pentru care dosarele întârzie este că băncile nu trimit fiecare dosar după ce l-au analizat, ci le fac pachet şi le trimit la sfârşitul fiecărei săptămâni. „Asta înseamnă că vinerea noi avem peste 100 de dosare cu care trebuie să ne descurcăm”, a mai spus oficialul.
Cele mai mari probleme în derularea programului „Prima casă” au fost legate de antecontract. „Antecontractul este cuiul lui Pepelea în acest program. În cazul în care cumpărătorul, la semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare a unei locuinţe, nu are f