Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EBA, primul discurs în PE

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 septembrie 2009 ·

Elena Băsescu a susţinut, ieri, în Parlamentul European (PE), un discurs pe tema liberei circulaţii în UE a cetăţenilor moldoveni. În intervenţia sa, Elena Băsescu a părut că expune o temă pentru acasă.

Fiica preşedintelui a luat ieri cuvântul în PE, la patru luni de când este europarlamentar. La o simplă căutare în baza de date online a înregistrărilor din plenul PE, Elena Băsescu apare cu un singur discurs, cel de pe 16 septembrie. Elena Băsescu a avut un minut la dispoziţie să intervină în dezbaterea pe subiectul vizelor acordate ţărilor din Balcanii de Vest.

Europarlamentarul Elena Băsescu a susţinut în intervenţia sa acordarea vizelor pentru cetăţenii din Republica Moldova. "Susţin decizia Comisiei Europene prin care se concretizează interesul manifestat de ani de zile privind eliminarea vizelor pentru persoanele din regiunea Balcanilor de Vest, însă consider că cetăţenii Republicii Moldova trebuie să se bucure de acelaşi drepturi privind libera circulaţie în Ue cât mai curând", s-a rezumat să spună fiica preşedintelui, care a preferat să-şi susţină discursul în limba maternă.

Tema de acasă

În ciuda temei "grele" abordate în discurs, Elena Băsescu a fost lipsită de forţa unui politician experimentat. A citit încontinuu de pe foaie, dând impresia că expune o compunere, ce a avut-o ca temă pentru acasă. Argumentul pentru care a arătat că susţine eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni a fost acela că "eliminarea vizelor este un pas important pe drumul integrării europene a acestor popoare".

Aceasta a mai spus că "asigurarea securităţii frontierelor şi combaterea infracţionalităţii internaţionale trebuie să constituie în continuare o prioritate". În finalul expunerii sale, Elena Băsescu a preluat o idee mai veche din discursurile de politică externă ale tatălui său, Traian Băsescu: "Doresc să re

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 41 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 41 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 35 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 41 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°