În peisajul literar al momentului, Angelo Mitchievici face figură aparte, scriind o proză saturată de livresc şi de estetism – o contrapondere într-un fel necesară la „urgenţa“ scriiturii cotidianiste predominante. Debutat în volumul colectiv Ferestre 98 (alături de colegii de la Cenaclul Litere, condus de Mircea Cărtărescu) cu o splendidă proză simbolică, cu poveşti suprapuse – Grădini suspendate (reluată în volumul de faţă, cu mici modificări) –, autor al unui studiu consacrat lui Mateiu Caragiale şi literaturii decadente şi co-autor al volumelor de Explorări în comunismul românesc (alături de Paul Cernat, Ion Manolescu şi Ioan Stanomir), Angelo Mitchievici îşi urmează în proză temperamentul: scriitorul e tot ce poate fi mai opus urgenţei momentului, un estet şi un fantast, un metteur en scène şi un „fanatic“ al detaliului.

Angelo Mitchievici. Cinema (povestiri), prefaţă de Paul Cernat, Editura Polirom, Colecţia „Ego. Proză“, Iaşi, 2009, 362 p.

Cinema reprezintă debutul editorial al prozatorului, un debut întîrziat, care adună, totuşi, laolaltă povestiri scrise pe parcursul mai multor ani – povestiri inegale, dar cu un aer comun, căci ele reiau, de la una la alta, precum vasele comunicante, aceleaşi situaţii narative, aceleaşi drame, acelaşi tip de personaj. Singura de factură diferită – încărcată, tarkovskian, de simbolism şi autoreferenţială – este chiar proza din volumul colectiv de debut, Grădini suspendate. Proza cea mai reuşită este, de departe, Maşina de amintiri, textul cel mai amplu al volumului, al cărui nucleu epic îl repetă, în fond, pe cel din alte două povestiri, În cealaltă parte a oraşului şi Dragostea va începe mîine. Un bărbat – jurnalist, informatician sau boxeur, după caz – tînjeşte după o femeie-fantasmă, renunţînd la iubita reală, concretă, în urma unui eveniment-declanşator al pasiunii devoratoare pentru o hi